Poezia Ție Mamă... de Alexandru Vlahuță




ȚIE MAMĂ...



E drept, sunt tare. Pe stîncoasa cale
Credinți, fășii din inimă-mi lăsat-am ;
Și totuși, cu mîndrie,
Pășesc spre luminoasa auroră.


Am înfruntat loviri de pretutindeni,
Învidii lașe, uri întunecate.
Durerilor opus-am
Răbdarea a o sută de vieți !


Și, suferind, în veci n-am scos un geamăt ;
Nimic nu-mi pleacă fruntea, nici gîndirea.
În adevăr, sunt tare :
Eu sunt stejarul neclintit de vînturi.


În cîntu-mi tremură iubirea sfîntă
De oameni și de lucruri, creatoare,
Eternă ca sămînța,
Ca sărutarea soarelui, fecundă.


O, mamă, binecuvîntează-mă !
Tu singură mă întărești în luptă,
Cînd mă îneacă plînsul,
De nu mai știu liman, nici mîngîiere ;


Cînd simt, ca într-un groaznic labirint,
Că mintea mea se zbate-n întuneric,
Și straja mea, virtutea -
Ce-mi dă curaj și forță - stă să moară.


Te chem, ș-atît de mîndră și de mare
Mi-apari, cu blînda, nobila ta frunte,
De ani încununată
Cu vițe albe și strălucitoare ;


Așa senină mi te-arăți în calmul
Dumnezeiesc al bătrîneții tale,
Tu, ce dureri cumplite
Ai înfruntat, stînd drept în fața morții ;


În ochii tăi i-atîta bunătate,
Ș-atîta-nțelepciune ai în față,
Și-n zîmbet și-n mișcare,
Că eu mă simt, prin tine, renăscută ;


Și trup din trupul tău mă-mbracă iarăși,
Putere din puterea ta, o, sfînto !
Resaltă-n mine mîndrul
Stejar sălbatec neclintit în vînturi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.