Poezia Cuvîntul de Alexandru Vlahuță




CUVÎNTUL



Ca-n basme-i a cuvîntului putere :
El lumi aievea-ți face din păreri,
Și chip etern din umbra care piere,
Și iarăși azi din ziua cea de ieri.


El poate morții din mormînt să-i cheme ;
Sub vraja lui atotputernic ești,
Străbați în orice loc și-n orice vreme,
Și mii de feluri de vieți trăiești.


Te-atinge doar, și tu - o biată clipă
Ce tremură-ntre două veșnicii -
Privești de sus a lumilor risipă,
Și toate-a lor zădărnicie-o știi.


Aprinde-n inimi ură sau iubire,
De moarte, de viață-i dătător,
Și neamuri poate-mpinge la pieire,
Cum poate-aduce mîntuirea lor.


Voi, căror vi s-a dat solia sfîntă
De preoți ai acestei mari puteri,
Voi, în al căror suflet se frămîntă
Întunecate valuri de dureri,


Și gînduri de-un întreg popor gîndite,
Nu duceți minunatul vostru dar
Ofrandă mîinilor nelegiuite,
Ci ca pe sfînta masă din altar,



A-mpărtășirii taină preacurată,
Așa cuvîntul să vi-l pregătiți -
Ca mii de inimi la un fel să bată,
Și miilor de veacuri să vorbiți.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.