Selecționarea Pentru Reproducerea Cîinilor




SELECȚIONAREA PENTRU REPRODUCEREA CÎINILOR



Prin ,,crescător” trebuie înțeleasă acea persoană care se
ocupă cu prăsirea unor cîini de rasă, avînd cel puțin o
pereche în scopul obținerii unor descendenți cu calități
fizice și aptitudini superioare părinților din care provin
sau amatorii serioși care avînd o femelă de calitate excelentă
o împerechează
 periodic cu masculi cel puțin de aceeași valoare, pentru
reproducere.
Această nobilă pasiune poate aduce mari satisfacții dacă
se respectă principala îndatorire și anume aceea de a fi
extrem de exigent și de a nu precupeți nici un efort pentru
ameliorarea calităților rasei pe care o profilează.
Pentru ca un crescător să reușească în misiunea ce și-a
asumat-o va trebui nu numai să se bazeze pe exemplare de
calitate, ci și să dea dovadă de devotament și pricepere,
să manifeste o bunăvoință corespunzătoare și, desigur
să dobîndească rapid rutina necesară.
Fiindcă este un lucru cunoscut că puii nu se dezvoltă
armonios concomitent; mai întîi cresc în înălțime, apoi
se dezvoltă în lungime, la un moment dat ia proporții
cavitatea toracică etc.
Numai asigurînd o alimentație complexă și potrivită
în diversele faze de creștere, soare și mișcare suficiente,
crescătorul va putea selecționa exemplare bine conformate
și corespunzătoare exigențelor.
Mai este necesar ca crescătorul să cunoască perfect obligațiile
estetice ce-i revin ( scurtarea cozii, a urechilor, îndepărtarea
pintenilor ) și îndatoririle medicale printre care se numără
prima deparazitare de viermi intestinali și prima vaccinare.
Un crescător avizat nu va studia doar caracterul exemplarelor
pe care vrea să lă împerecheze, ci se va informa și asupra
caracteristicilor familiilor din care provin.
O împerechere nu trebuie decisă fără o cunoaștere a fraților
deoarece se pare, după cele mai recente cercetări, că o
astfel de analiză este un mijloc mult mai serios de
stabilire a aptitudinilor decît cercetarea ascendenților, un
astfel de examen contribuind direct la determinarea calităților
așa-zis moștenite.
De cea mai mare importanță este așadar ca la dispoziția
crescătorului să fie o femelă de calitate excelentă.
,,Doar dintr-o femelă excelentă se pot naște pui excelenți”.
Selecționarea pentru reproducere este deci constituită
din investigarea concomitentă în mai multe domenii și
anume:
- în domeniul aptitudinilor: aceasta este cea mai veche
metodă și mai toate rasele se trag din acest mod de selecție;
- în privința originii: dacă au fost părinții excepționali,
va fi și puiul excepțional, fiindcă este demonstrat că în
obținerea unor calități moștenite intervin în mod hotărîtor
însușirile părinților.
- studierea calităților descendenților, metoda modernă
care, prin supravegherea urmașilor, selectează cele mai
voloroase exemplare.
Bineînțeles că selecția trebuie să țină seama de mulți
parametri ( agresivitatea, malformații osoase, predispoziții
la anumite boli etc. ) și că eliminarea subiectelor cu tare
este singurul remediu, fiindcă ele sînt ereditare și vor
avea tendința de a se reproduce.
În general însă toți crescătorii care s-au ocupat la un
moment dar de reproducere au folosit una din
următoarele metode:

Înmulțirea în linie ( line-breeding ).
Asocierea a doi reproducători a căror origine provine
de la același strămoș îndepărtat de tipul bunic sau
străbunic, ceilalți descendenți pe arborele genealogic
nefăcînd parte din aceeași linie.
Cînd se folosește reproducerea în cadrul aceleași linii,
sanguine, există o șansă mare ca gene nedorite să se
dubleze ca apariție.
De aceea nu este recomandată.

Încrucișarea în familie ( familly- breeding ).
Aici avem de-a face și cu alte rude apropiată printre
ascendenți.
Asemănător metodei precedente, este de evitat.

Reproducerea în interiorul aceleași linii sanguine în
proporție de cel puțin 50% se numește in-breeding.
Această consanguinitate poate conduce la generații
foarte apropiate între ele, spre pildă, masculul și
femela au avut același tată etc.;
în sfîrșit, numita reproducere afară, out-cros-breeding,
cea mai curent utilizată atunci cînd rasa este perfect
fixată și în care genitorii nu ai nici un fel de rude
comune.
Bineînțeles, această afirmație limitată în timp, deoarece
strămoșii comuni necunoscuți nu sînt excluși.
De asemenea, un crescător va trebui să se preocupe
și de educația precoce a puilor.
Menținuți în stare de izolare în kannel, fără suficientă
mișcare, fără însușirea noțiunilor de bază ale educației,
ai vor fi mai tîrziu greu de dresat, fricoși, cu tare
psihice care îi vor handicapa.
Și poate că nu vor trece mulți ani și se vor găsi și la
noi crescători pasionați care își vor asuma frumoasa
sarcină de a stabili un standard al splendidului ciobănesc
român ce nu așteaptă decît fixarea lui ca rasă și
prezentarea cu succes în circuitul expozițional.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.