În Jurul Lumii cu Cele Mai Caracteristice Rase din Fiecare Grupă Partea 3




ÎN JURUL LUMII CU CELE MAI CARACTERISTICE RASE DIN FIECARE GRUPĂ

PARTEA 3



Grupa a- 3 -a
Terrieri.
După calitățile lor terrieri sînt incontestabil, cîini de vînătoare.
Unii dintre ei mai au încă ocazia să-și îndeplinească misiunea
de a scotoci prin viziuni și a aduce vînatul la suprafață.
O fac aproape instinctiv, cu o determinare și un curaj demne
de semnalat.
Dar odată cu împuținarea vînatului precum și datorită faptului
că toți sînt foarte arătoși și reprezentativi, ei se îndreaptă cu
pași siguri spre cîine de companie.
Terrieri se aseamănă între ei destul de bine.
Welsh Terrierul, Airedale Terrierul și Fox Terrierul se deosebesc
mai mult prin colorit și mici diferențe de talie.
Scottish Terrierul și Skye Terrierul sînt, la rîndul lor, doi cîini
simpatici și extrem de viguroși, ambii scurți de picioare.
Au sprîncene stufoase, mustăți dese și o bărbie cu păr țeapăn.
O siluetă aparte în rîndul terrierilor o are Bedlingtonul care
seamănă leit cu un miel.
Aspectul lui original și mutrișoara lui inocentă induc în eroare
pe neavizați, în realitate fiind un vînător plin de calități și
foarte inteligent.
Vînătorii germani se laudă și ei drept cuvînt cu Jagdterrierul
autohton.
În Africa regăsim un terrier denumit Basenji și care este
utilizat în Sudan, Egipt și în Africa centrală la urmărirea vînatului.
Terrierul de Congo, cum i se mai zice, este un vînător de mare
tenacitate, dar încă dispus să sfîșie vînatul rănit.
Caracteristic la acest cîine este că nu latră deloc, deși nu este
complet mut și, ocazional, poate emite sunete curioase.

Grupa a- 4 -a
Teckeii.
De această grupă aparține o singură rasă, cea a Teckelului al
cărei standard este descris la finele volumului.
Ceea ce trebuie adăugat este doar că expresia de șoricar cu care
este ,,gratificat” la noi nu este cea corectă.
Teckelul este de fapt un cîine de vînătoare, dar care din ce în ce
mai mult trăiește doar ca animalul de companie, avînd multe
calități extrem de agreabile.
Nu este corect să i se spună nici Basset; basseți sînt într-adevăr,
strămoșii lui, dar aceștia sînt mult mai mari ca talie și aprțin
grupei a-5-a.


Partea a-2-a 

Partea a-4-a




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.