Dulceață de Struguri



DULCEAȚĂ DE STRUGURI


Ingrediente

- 1 kg zahăr
- 1 kg fructe curățate de coajă și semințe
- vanilie
- lămîie



Mod de preparare


Pentru dulceață se aleg struguri mari, cu coajă groasă,
miezul mai compact ( nu apătos ) și bine copți.
Se curăță ușor coaja cu mîna.
Se trage din partea unde a fost prinsă codița înspre
vîrf, apoi cu o scobitoare se scot semințele.
În cratița smîlțuită se pun un rînd de struguri, un rînd
de zahar, 1/2 baton de vailie despicat în două și sucul
de la o lămîie.
Se lasă pe marginea mașinii 1/2 oră să-și lase apa, apoi
se fierbe la foc tare ca orice dulceață, pînă se leagă ca să
cadă 3 picături de sirop alăturea și fructele plutesc în
tot siropul.
Atunci se trage la o parte și se culege spuma.
Dulceața se face numai din struguri albi.
Cînd este aproape de sfîrșit trebuie să fim atenți să nu
se lege prea tare, că se caramelizează zahărul si-i
schimbă culoarea și gustul.
Dacă se folosește zahăr vanilat se pune numai cînd este
gata dulceața, ca să-și păstreze aroma.
Se acoperă apoi cu un șervet udat cu apă rece și se
pune în borcane cînd este rece.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.