Prăjitură din Aluat Franțuzesc



PRĂJITURĂ DIN ALUAT FRANȚUZESC


Ingrediente

- 250 g făină
- 200 g unt
- 1 ceașcă de apă
- sare
- 1 pahar gem de caise
- nuci


Mod de preparare


Se cerne făina într-un castron adînc și se face la mijloc o groapă
mică, în care se pune un praf de sare și o ceașcă de apă caldă.
Se topește jumătate din cantitatea de unt și se pune peste făină,
după care se frămîntă un aluat tare, care se lasă la rece să se
odihnească.
După o oră se scoate, se întinde o foaie care se unge pe toată
suprafața cu unt, se împăturește foaia de aluat și se frămîntă un
sfert de oră.
Se lasă iar la rece, apoi se repetă operația cu untul rămas.
Cînd aluatul se poate folosi, se întinde o foaie groasă de 1 cm, și
se taie forme geometrice cu un cuțit ascuțit sau cu gura paharului,
care se pun pe tava neunsă și se coc, la foc potrivit, douăzeci
de minute.
Dacă prăjiturile se desprind de pe tavă, sînt aproape gata.
Se mai lasă să se rumenească ușor, se scot și se răcesc zece minute.
Se lipesc două cîte două, cu gem de caise în amestec cu nuci tocate.
Se pudrează cu zahăr farin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.