Crap cu Sos Marinat



CRAP CU SOS MARINAT


Ingrediente

- 1 crap mijlociu
- sare
- 1 kg roșii
- 1 ceașcă de ulei
- piper boabe
- 3 linguri de făină
- 1 lingură de oțet
- 1 lămîie
- 1 foaie de dafin
- 1 morcov


Mod de preparare


Se curăță peștele, se golește de intestine, se spală și se taie
felii groase.
Se sărează și se lasă să stea așa o jumătate de oră, după
care se trece prin mălai sau prin făină și se prăjește în ulei încins.
Se scoate cînd carnea peștelui nu mai este moale, se așază pe o
farfurie și se lasă pînă cînd se pregătește sosul marinat.
În uleiul rămas de la prăjirea peștelui se adaugă o lingură de
făină, se lasă pe foc mic, amestecînd mereu, pentru ca făina să
nu se ardă.
Se stinge cu sucul obținut de la 1 kg de roșii trecute prin mașina
specială, puțin sărat și îndulcit.
Se fierbe un sfert de oră, se adaugă oțetul, sarea necesară și cîteva
boabe de piper, după care se fierbe sosul descoperit pînă cînd
devine de consistența unei smîntîni.
Cînd sosul este gata, se strecoară și se toarnă peste pește.
Se servește totul cald, cu felii de lămîie și rondele de morcov împrejur.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.