Carne de Miel cu Bob Verde Păstăi



CARNE DE MIEL CU BOB VERDE PĂSTĂI


Ingrediente

- 2/3 kg carne de miel
- 1 kg de bob verde păstăi
- 1 lingură bulion de roșii
- 1 ceapă
- 1 ceașcă de ulei
- verdeață tocată


Mod de preparare


Cureți carnea, o speli în apă rece și o tai felii.
O pui în ulei fierbinte și o lași pînă se aurește
bine, apoi acoperi cu apă caldă și fierbi la foc
mic pînă cînd pătrunde furculița în ea.
Tai o ceapă în patru și o fierbi cu carnea, iar
cînd servești mîncarea, arunci ceapa.
Păstăile de bob le cureți de codițe și de vîrfuri,
le speli cu apă caldă și le pui într-un vas smălțuit.
Le acoperi cu apă clocotită și le ții așa zece
minute, după care le scoți și le pui peste carne.
Fierbi cu sare și o lingură de bulion de roșii pînă
cînd carnea se poate consuma.
Scazi frumos mîncarea, pui verdeață tocată deasupra
și tragi vasul de pe foc.
Servești mîncarea caldă, cu pîine proaspătă.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.