Pui la Cuptor




PUI LA CUPTOR


Ingrediente

- 1 pui
- 200 g slănină afumată
- 1 lingură de unt
- 1 cană de supă
- 1/2 lămîie
- sare
- piper boabe
- 1 pahar de vin alb
- 1 kg de cartofi
- 1 ou
- 1 ceașcă de lapte
- făină
- 1 ceașcă de ulei


Mod de preparare

Se curăță puiul, se pîrlește pe flacără, apoi se golește de
măruntaie și de intestine.
Se spală în mai multe ape reci, apoi se sărează și se unge
cu unt cald pe dinăuntru și pe dinafară.
Se acoperă cu fășii subțiri de slănină afumată și cu felii de
lămîie tăiate subțiri.
Astfel pregătit, puiul se pune în tavă de friptură cu o cană
de supă și cîteva  boabe de piper.
Se frige o oră la foc potrivit, după care se întoarce puiul, se
unge cu sosul din tavă, se adaugă un păhărel de vin alb și
se continuă operația.
Cînd este gata, slănina se aruncă, ca și feliile de lămîie.
Se așază puiul pe un platou înconjurat de măruntaiele care
s-au fript în același fel, se taie bucăți și se servește cu cartofi
noi, în aluat.
Se face un aluat de clătite din ou, făină și puțin lapte, se
trec feliile de cartofi prin aluatul sărat după gust și se prăjesc
în ulei fierbinte.
Cartofii se așază lîngă friptură și se servesc împreună cu o
salată de sezon.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.