Sarmale din Carne de Oaie



SARMALE DIN CARNE DE OAIE


Ingrediente

- 1 kg carne de oaie tînără
- 2 cepe
- verdeață tocată
- sare
- piper măcinat
- 1 lingură de bulion de roșii
- 1 cartof crud
- felie de pîine
- frunze de ștevie sau viță de vie
- 1 ceașcă de orez

Mod de preparare

Se curăță carnea de pielițe, se spală și se trece prin
mașina de tocat.
Se lasă într-un vas adînc și se amestecă cu ceapa
tăiată mărunt sau trecută prin mașina de tocat, cu
cartoful crud dat pe răzătoare sau trecut prin mașina
de tocat și cu o ceașcă de orez bine ales și spălat în
mai multe ape.
Peste amestecul de bază se pune verdeață tocată mărunt,
miezul de la o felie de pîine înmuiat în apă fărîmițat
bine, o lingură de bulion de roșii și sare.
Amestecul se omogenizează, se piperează după gust și
se fac din el sarmale în foi de viță sau în foi de ștevie.
Atît foile de viță cît și ștevia se pun în apă fierbinte cîteva
minute, după care se clătesc cu apă rece.
Sarmalele se așază într-un vas de lut sau emailat și se
acoperă cu apă caldă.
Se fierb la foc mic și se scad la cuptor.
Se servesc cu smîntînă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.