Borș din Măruntaie și Tacîmuri de Pasăre



BORȘ DIN MĂRUNTAIE ȘI TACÎMURI DE PASĂRE


Ingrediente

- 2 ficăței de pasăre
- 2 - 3 pipote
- spatele
- aripile
- inima
- gîtul
- capul de pasăre
- 1 ceapă mare
- 1 ardei gras
- 2 morcovi
- leuștean tocat
- 1 pahar de smîntînă
- 1 l de borș
- 1 ou crud
- sare
- 2 roșii decojite


Mod de preparare


Se spală și se curăță măruntaiele și tacîmurile de pasăre, apoi
se pun să fiarbă într-o oală adîncă împreună cu borșul și 1/2 l
apă rece.
Se spumuiește cînd dă în clocot, se adaugă zarzavatul tăiat
fideluță atunci cînd carnea s-a înmuiat ușor și se sărează după
gust.
Cînd carnea se poate consuma, se adaugă leușteanul tocat și
roșiile tăiate felii subțiri.
Borșul se drege cu ou și smîntînă bătute bine cu trei linguri
de borș fierbinte, după ce s-a răcit un sfert de oră.
Se servește cald.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.