Poezia Orezărie de Mihai Beniuc




OREZĂRIE


Eu sînt poetul cîmpului ce vezi.
Cîntam pe timpuri jalea lui, rugina.
Azi toamna-și tremură cu drag lumina
Pe roșcovane lanuri de orez.


Robie, boi zdrobiți, sudalme
Și munci de jar pe dușmănoase mejdii -
Pelin dospea și-n florile nădejdii.
Crescute-n ziua frămîntată-n palme.


Ttrînteam, ca-n inimi, secera în snopi,
Sub asfințit de trudă grea ca teascul.
Umblă vătaful ca un mascur -
Noi ne-ntorceam pe drumul plin de gropi.


Toți care-atîta vreme-ați argățit,
Mai știți jandarmii, curtea și boierul ?
S-a prăbușit peste trecut un zid
Ce-ntuneca și țarina și cerul.


Pe șesu-mpătrățit ca un caiet,
Cu-ntinderi și cu șanțuri deopotrivă,
Se leagănă de vînt, se coace-ncet
Orez în gospodăria colectivă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.