Savarină cu Frișcă



SAVARINĂ CU FRIȘCĂ

( 6 porții x 100 - 120 g )

Ingrediente pentru aluat

- 3 Ouă
- zahăr pudră 50 g
- făină 40 g
- zahăr vanilat 1/2 plic

Ingrediente pentru sirop

- Zahăr 75 g
- apă 125 ml

- frișcă 150 g
- eventual gem 50 g

Mod de preparare

Ouăle, întregi, se bat la rece cu telul, împreună cu zahărul
și zahărul vanila, timp de 10 minute.
Se pune vasul cu compoziția pe un foc slab și se mai bate
încă 10 minute, pînă cînd se îngroașe și se întărește, după
care se încorporează ușor făina.
Se unge o formă cu unt, se tapetează cu făină și se toarnă
în ea compoziția; se coace la cuptor, la foc mic, 35 - 40 minute.
Se răstoarnă apoi pe un platou de servit și se însiropează cu
siropul pregătit prin fierberea apei cu zahărul, 10 minute.
Savarina se poate însiropa fie cît este caldă, cu siropul rece,
fie se toarnă siropul cald peste savarina rece.
Se unge cu un strat de gem și se ornează cu frișcă.
Se servește tăiată în felii.
Se poate da copiilor de la 9 luni.


Calorii   270/porție


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.