Poezia Drumul Meu de Mihai Beniuc




DRUMUL MEU


Pegasul meu e murgul romînesc.
El știe doar poteca și urcușul
Spre vîrful cătră care năzuiesc,
Pe care pajuri mari își au culcușul.


Acolo e palatul din poveste
Și Cosînzeana veșnic nentîlnită -
N-o văd prin ceață, dar eu știu că este,
Și murgul bate vajnic din copită.


La poduri au să iasă dedesubt
Balaurii cu capetele șapte.
Va trebui cu dînșii să mă lupt
Din zori de zi pînă tîrziu în noapte.


Dar am să fac în sîngele lor baie,
Și limbile lor pune-le-oi în sîn,
Ca să le vadă zîna mea bălaie
Cînd ziua va veni la ea să mîn.


Iar de va fi ca steaua mea să cadă
'Nainte de soroc pe drumul greu,
Un alt fecior cu frunte de zăpadă
Va duce mai departe drumul meu !

1940


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.