Poezia Cu Fruntea Răzimată-n Cer de Mihai Beniuc



CU FRUNTEA RĂZIMATĂ-N CER


Cu fruntea răzimată-n cer.
Și freamătul cu pașii lutul
Tîrăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.


De neguri, nu disting precis
Îndepărtatul roșu țel,
Cred cîteodată că mă-nșel,
Că toate nu-s decît un vis.


Dar să mă-ntorc nu mai e chip,
Vin dindărăt urmașii mulți,
Setoși, flămînzi, bolnavi, desculți,
Prin așteptarea de nisip.


Ei văd 'nainte sfînta oază
Și-ntreabă dacă-o văd și eu.
Eu dau din cap și merg mereu,
în urma-mi gloata naintează.


Cu fruntea răzimată-n cer
Și frămîntînd cu pașii lutul
Tîrăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.

1938



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.