Fabula Cei Doi Vînturători de Lumi și Talismanul de La Fontaine



CEI DOI VÎNTURĂTORI DE LUMI ȘI TALISMANUL


Cărările spre glorie-ndreptate
arareori cu flori sînt presărate.
Dovadă mai deplină cred că nu-i
ca Hercul și strădaniile lui.
Și-n basmele străbune și-n istorie,
cu greu ajung eroii-n nimb de glorie.
Atras de talismane și fantasme,
un făt porni spre țărmuri ca din basme.
Umblînd cu un fîrtat de drumeție,
găsiră-ntr-o poiană un stîlp cu o tăblie :
,,Drumețule, isteț între isteți,
de vrei să vezi ce n-au văzut drumeți, -
cînd treci șuvoiul ăsta pe aci,
un elefant de piatră vei găsi.
Tu du-l într-un răsuflet pe-acel năprasnic munte
ce-aminință tăria cu falnica lui frunte !”
Pe-nsoțitor îl prinde o spaimă ca de țînc.
- ,,De-o fi șuvoiul iute pe cît e de adînc,
e greu să-l treci și viața-ți pui în joc.
Și e și elefantul la mijloc !
Să ne lăsăm, frăție, mai bine păgubași,
că nu duci elefantul nici trei sau patru pași !
Șuvoiul ca Șuvoiul : te-ai face luntre, punte, -
dar cum să sui huiduma pe vîrful unui munte ?
Nu e de nasul nostru isprava, dragul meu.
Iar dacă elefantul e doar cît un pigmeu,
un elefant pitic, o stîrpitură,
ce fală ai ? Halal de aventură !
Inscripția aceasta eu cred că e, să știi,
un fel de ghicitoare de păcălit copii.
Tu n-ai decît, de-ți arde, cumva, de boroboațe :
plec și te las, amice, cu elefantu-n brațe.”
Și cum pleacă-nțeleptul de paradă,
el, dîrz, trecu șuvoiul, știind cum să-l înfrunte,
sui și elefantul, nestingherit, pe munte,
iar și elefantul, nestingherit, pe munte,
iar sus văzu, pe culme, o cetate
cu tunuri crenelate :
și din cetatea-aceea minunată,
zări ieșind mulțimea înarmată.
Ar fi fugit oricare în locul lui, firește,
dar el voia să moară vitejește.
Rămase-nmărmurit, se înțelege,
cînd l-auzi pe naltul lor ierarh,
urmat de toți, că îl proclamă rege,
în locul răposatului monarh.
Se mai lăsă rugat cu stăruință
spunînd ca Sixt cînd îl făcură papă
că-i e nițel cam frică, povara e prea grea.
( Păpia și domnia să fie o belea ?
De ce-i e frică omului nu scapă ! )



Cutezătorul poate și munții să-i răstoarne.
Norocului îi place viteazul hotărît
ori înțeleptul care ia taurul de coarne
și nu mai pierde vremea să chibzuiască-atît.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.