Fabula Arendașul, Cîinele și Vulpea de La Fontaine



ARENDAȘUL, CÎINELE ȘI VULPEA


A fi vecin cu Lupul și Vulpea-i o osînda :
eu nu mi-aș face, frate, în preajma lor sălaș.
Cumătra noastră Vulpe, flămîndă, sta la pîndă,
cu zîmbre de pizmaș,
să dea o lovitură la noul arendaș ;
dar nu părea să aibă nădejde de izbîndă,
își cumpăneau în cugetul ei riscurile.
,,Eu fierb în oală seacă și dau mereu tîrcoale,
iar țopîrlanul ăsta se ține chiolhanuri,
și zi de zi se umflă, nestingherit, în foale.
Găinile, claponii și-i schimbă în parale
și eu, cu toate darurile firii,
alerg, răbdînd, din deal și pînă-n vale
și sînt de-a dreptu-n culmea fericirii
cînd prind, doar Domnul știe cum,
vreun cocoș bătrîn, hoinar pe drum.
De ce tăicuțul Joe mă dă de-așa rușine,
lăsîndu-mă, ca Vulpe, în toate să dau chix ?
Jur pe Olimp și jur pe Styx
că s-o mai auzi vorbind de mine !”
Tot chibzuind în capul său viclean
urzelile-i cumplite de măcel,
alese-o noapte neagră cînd toți dormeau buștean,
stăpînul și rîndașul, Azorel,
găinile, claponii, puii toți,
iar arendașul, pare-mi-se,
uitase ușile deschise
și, drumul fiind slobod pentru hoți,
s-a strecurat tiptil, șireata,
și-a pustiit poiata.
Abia în zori ai casei vin și văd
acel îngrozitor prăpăd.
Chiar Soarele, în fața omorului sălbatic,
era să se întoarcă-n conacul lui acvatic.
Aidoma, pe vremuri, și marele Apollo
înfuriat de groaznicele fapte
de-Atride săvîrșite pe acolo,
a nimicit oștirea grecească într-o noapte.
Tot astfel și Ajax mai săvîrșise
- nerăbdător vieața dușmanilor s-o curme -
un crunt măcel, dînd buzna-n niște turme,
crezînd că sînt oștenii lui Ulise.
Iar Vulpea, și mai crudă decît Ajax funestul,
a luat ceva din pradă, lăsînd în sînge restul.
Cînd a văzut stăpînul în curte zalhabaua,
ai fi jurat c-a dat în el damblaua.
Învinuia dulăul, rîndașii,-n gura mare,
că-i ține de pomană în curte pe mîncare.
- ,,Ce cîine este ăsta ? Potaie de la tîrlă,
un trîntor, un nemernic, bun doar de dat-pe gîrlă.
Să nu-mi dea, el, de veste de crîncenul măcel ?”
- ,,Eu nu aveam, desigur, nimic din treaba asta.
Tu, care tragi foloase, - părea să spună el -
de nu uitai portița, înlăturai năpasta.”
Vorbea cu chibzuință Azorel ;
dar vorbele-nțelepte în gura unei javre
par palavre.
Stăpînul le găsise că-s fără nici un rost
și vai de pielea cîinelui a fost !


Nu te lăsa, ca tată,-n nădejdea nimănui :
dă-ți raita prin ogradă și nu uita să-ncui
și culcă-te la urmă și-ntîiul să te scoli :
problemele de seamă nu le rezolvi prin soli !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.