Budincă de Brînză de Vaci cu Morcovi



BUDINCĂ DE BRÎNZĂ DE VACI CU MORCOVI


( 12 porții x 130 g )

Ingrediente

- Brînză de vaci 1 kg
- morcovi 200 g
- griș 40 g
- făină 30 g
- zahăr 100 g
- 2 ouă
- unt 50 g
- lapte 100 ml

Mod de preparare

Morcovii, curățați și spălați, se taie felii și se fierb
în puțină apă, apoi se trec prin sită, împreună cu
brînza de vaci.
Grișul se fierbe în lapte și se amestecă cu brînza de
vaci și cu morcovul, adăugînd și făina.
Gălbenușurile se freacă cu zahărul, pînă se obține
o cremă spumoasă, care se încorporează în compoziție.
Se adaugă apoi albușurile bătute spumă și se toarnă
compoziția într-o formă unsă cu unt.
Se coace la cuptor, pe baia de apă, cca 45 de minute.
Se servește pudrată cu zahăr, sos de fructe sau sirop de fructe.


Calorii   190/porție




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.