Fabula Tributul Dobitoacelor de La Fontaine



TRIBUTUL DOBITOACELOR


Umbla, cîndva, în lumea veche,
o veste, poate doar un zvon
că un viteaz fără pereche,
un oarecare Machedon,
nemaivoind să știe de popoare
și lighioane slobode sub soare,
a poruncit ca oameni și jivine
să vie să i se închine.
E lesne de-nțeles că Faima,
cum știe tot și spune tot,
a răspîndit în lume spaima,
o dată cu porunca semețului despot.
Și fiare, gîze, păsări, venite din bîrloage,
la sfat, în pustnicia cu rîpe și viroage,
găsiră că Maimuța, din toate,-i în stare
să ducă Machedonului temut
solie de smerită închinare
și tribut.
Ba, nu știu cine le-a propus,
să-i scrie tot ce-avea de spus.
Doar spre sfîrșit, e drept, s-au ciondănit,
că nu găseau tributul potrivit.
Cum n-aveau bani, s-au hotărît să-i ceară
de la un crai cu multe mine-n țară.
Catîrcea, Măgărilă și Murgilă
și-aleseră strădania
să-i ducă dînșii dania.
S-au dus. Mergea solia prin pulbere, de zor,
în frunte cu Maimuța, semeț ambasador,
cînd se treziră solii cu Leu-n calea lor !
Le cam venea, văzîndu-l nu știu cum,
dar unul nu-ndrăznea să i-o și spună.
- ,,De azi, le zise Leul, vom fi fîetați de drum.
Sînt bucuros că mergem împreună
și mi-ar părea, vă spun, grozav de bine
de-ați duce voi și banii de la mine.
Nu-i lucru anevoie,
de-i împărțim la toți.
Iar cînd va fi nevoie,
vă apăr eu de hoți...”
Să scapi cu una-două de un Leu
e lucru greu.
Primindu-l ca tovarăș de vreme rea sau bună,
au trebuit să-i cînte toți în strună.
L-ai ghiftuit din banii de tribut
cu tot ce-a vrut...
Ivindu-li-se-n cale o pajiște frumoasă,
cu zvonul ei șăgalnic de șipote subțiri,
au poposit drumeții în iarba mătăsoasă,
sub lina adiere a blînzilor zefiri.
Dar nici nu răsuflă sărmanele jivine,
cînd Leul li se plînse că nu se simte bine.
- ,,Mi-e tare rău și nu mai merg cu voi.
Simt cum mă scurmă parcă-n măruntaie,
o vîlvătaie.
Rămîn să-mi caut leac prin cel zăvoi.
Iar voi, voi dați-mi banii și-apoi plecați în pace !”
Au desfăcut desagii, că nu aveau ce face.
Dar Leuul, cînd văzu, atît bănet,
le spuse cam așa, rîzînd șiret :
- ,,Priviți și voi și spuneți dacă nu-i
minune ! Banii mei au scos și pui !
Ce pot să fac ? Sînt și dator, socot,
să-i iau așa cum sînt : cu pui cu tot...”
I-a vămuit cu vîrf și îndesat
și mai nimic în saci nu le-a lăsat.
Iar ei, năuci cu-o-ncredere nătîngă,
s-au dus la Machedon să i se plîngă
de Leu, că le prădase visteria.
Dar au brodit mai rău ca Ieremia !
Cînd hoțu-i Leu năprasnic, e scos la judecată,
basma curată.

Doar corb la corb nu-și scoate ochii, niciodată...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.