Vaginul




VAGINUL



Constituie organul de copulație al femeii, este un organ de trecere și servește pentru recepția
și depozitarea spermei.
Prin el se scurg sîngele menstrual și secrețiile din uter și trompe ; prin el trece copilul cînd se naște.
Datorită mediului său acid, are o funcție de protecție antimicrobiană.
S-a stabilit că aciditatea vaginală este în funcție de secreția de estrogeni ; ea scade în stările
de carență foliculică.
În vagin există în mod normal o anumită floră microbiană, formată în cea mai mare parte
dintr-un microb care poartă numele descoperitorului său : bacilul Doderlein.




Schema modificărilor ciclice ale mucoasei uterine, a foliculului și corpului galben în corespondența lor în timp.


Pararelă între procesele din ovar și cele din mucoasa uterină după fecundarea oului.





Aceasta nu este patogen  - adică cauzator de boală - el participă la metabolismul vaginal,
eliberînd acid lactic, care influențează aciditatea vaginală.
Aciditatea vaginală normală are un pH 4,5-5 și ea condiționează la rîndul ei flora vaginală.
În anumite stări patologice, în care aciditatea vaginală scade, în vagin se dezvoltă și
alți microbi.
Sub influența hormonilor ovarieni mucoasa vaginală suferă modificări ciclice.
Elementele de descuamare vaginală, recoltate și studiate la microscop, oglindesc gradul
impregnării hormonale a acestui segment al aparatului genital.
În mod normal celulele straturilor superficiale ale mucoasei vaginului se descuamează formînd,
împreună cu o cantitate mică de lichid rezultatul din peretele vaginal precum și cu secrețiile
celorlalte organe genitale, secreția vaginală albicioasă și în cantitate mică.

Fiziologia glandei mamare care, îndeplinind un rol mai mult estetic în afară de sarcină,
își îndeplinește rolul biologic numai odată cu sarcina și mai ales după nașterea copilului.
Sub influența hormonilor ovarieni, la nivelul glandei mamare se produce o dezvoltare a țesutului
glandular și a canalelor evacuatorii.
Corespunzător concentrațiilor crescute ale acestor hormoni, către sfîrșitul fiecărei
jumătăți de ciclu menstrual, parenchimul glandular primește mici impulsuri de creștere,
care produc uneori la femeie o senzație neplăcută de tensiune dureroasă la nivelul sînilor.
Gradul și importanța subordonării funcționale a parenchimului glandular față de hormonii
ovarieni se manifestă cel mai evident abia la graviditate.
Cantitatea mai mare de hormoni sexuali secretați de către placentă, determină o creștere
mai accentuată a glandei mamare, pregîtind-o pentru misiunea de mai tîrziu de secreție a laptelui.
Cît timp însă glanda mamară este supusă acestor impulsuri de creștere, celulele care au rol
în secreția laptelui rămîn într-o stare de repaus funcțional.
La formarea laptelui propriu-zis se ajunge abia după expulzarea placentei, după naștere,
cînd are loc o scădere marcată a concentrației hormonilor sexuali în sîngele mamei.
Acum, sub influența unui hormon hipofizar numit prolactină, are loc declanșarea secreției lactate.
Trebuie menționat că la acest proces participă și alte glande endocrine ca tiroida și
corticosuprarenală.
Menținerea lactației în continuare în timpul perioadei de alăptare este determinată
în mor reflex de actul sugerii.
Odată cu dispariția excitantului reprezentat de supt, lactația încetează în cîteva zile.
Evacuarea laptelui, se produce pe de o parte în mod pasiv, ca urmare a suptului, iar pe
de altă parte există și mecanisme active, cum ar fi contracția musculaturii canalelor
glandei mamare și a mamelonului sub influența tot a unui hormon hipofizar - ocitocina.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.