Sarcina Partea a-6-a


SARCINA

Partea a-6-a

Trimestrul al doilea.

Trimestrul al doilea, adică lunile a 4-a, a 5-a, a 6-a, organismul mamei
este mai echilibrat, s-a adaptat la dezvoltarea sarcinii care evoluează
rapid și în perioada aceasta există puține accidente.
Perioada a treia - adică lunile a 7-a, a 8-a, a 9-a - este timpul în care uterul
crește mult în volum, datorită dezvoltării copilului și pot apărea tulburări
respiratorii, de mers, care însă nu sînt patologice.
Manifestările mai greu suportate în cursul sarcinii sînt :
- grețurile însoțite sau nu de vărsături, care pot apărea pe la jumătate din femeile
gravide.
Ele încep de la 2-3 săptămîni după instalarea gravidității și dispar spontan
după trei luni.
Sînt prezente mai ales dimineața, pe nemîncate, în momentul cînt gravida se
scoală din pat.
Este bine în cazul acesta ca femeia gravidă să-și ia micul dejun imediat ce s-a
trezit din somn, aproape dormitînd, să rămînă în pat încă 10-15 minute și apoi
să se ridice.
Gravida trebuie să-și aleagă alimentele solide și lichide pe care le tolerează ;
de obicei sînt tolerate lichidele reci, dulciurile.
În toate aceste cazuri în care nu am reușit prin mijloace dietetice să influențăm
manifestările, este bine să ne adresăm medicului.
- durerile de stomac, arsurile, regurgitațiile, sunt și ele frecvente la începutul
sarcinii.
În aceste cazuri vom evita alimentele acide, precum și pe acelea care sunt greu
digerabile și conțin grăsimi ;


Continuare partea a-7-a



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.