Poezia M-a Sărutat pe Faţă Bătrîneţa de Mihai Beniuc



M-A SĂRUTAT PE FAŢĂ BĂTRÎNEŢA


M-a sărutat pe faţă bătrîneţa
Şi m-am umplut de zbîrcituri ;
M-a sărutat pe păr,  iar cărunteţa
Rămase-n urma recii guri.


Cînd m-o vedea, ce-o zice liliacul
Plecîndu-şi floarea peste gard ?
Ce-o zice luna cînd străbate lacul
Şi stelele ce-n zare ard ?

Ah ! toate vor tăcea ca mai-nainte
Cînd rătăceam şi eu sub tei.
Doar eu mă voi plimba,  dar mai cuminte,
Pe cunoscutele alei.


Şi va să-mi pară rău de toate-acele
Săruturi care nu le-am dat
La timpul său,  de mult iubitei mele.
Ori altora,  ce-au aşteptat.


Iar luna va zîmbi ca altădată
Cînd undeva-ntr-un colţ pierdut
Doi inşi - băiatul cu o fată -
S-or sărută ca şi-n trecut.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.