Poezia Îndureratul Eros de Mihai Beniuc



ÎNDURERATUL EROS


Îndureratul Eros încă, încă
Mai hohoteşte-n plînset pe aleea
Trecutului.  în şîlha lui adîncă
În care s-a pierdut fugind femeea.


Îi bănuieşte-n fiece tulpină
Statura-nchisă veşnic sub blestem.
Aude printre frunze cum susină
Şi frunzele-ar trăda-o şi se tem.


Izvorul tăinuit păstrează chipul
Ce undele rîzînd îl răsfăţară,
Iar urmele le-a netezit nisipul,
De nu se mai cunoaşte semn în ţară.


Cînd luna iatăganul şi-l aruncă
În fundul apei cu pietriş de stele,
Ascultă Eros visător în luncă
Duiosul basm în grai de filomele.

Simţind că-i vine iar şi iar să plîngă,
Se face bun la inima ca pita,
Şi-mbrăţişează plin de dor o stîncă
În care poate-a-nmărmurit iubita.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.