Fabula Vânătorul de Anton Pann





VÂNĂTORUL



Un vânător în pădure
Văzînd pe urs mîncînd mure,
Pușca la dînsul întinse,
Dar bine nu i se prinse;
Așa făcu judecată
Ca să vie altă dată.
Fiindcă, cum trebuieește,
Văzu unde lăcuiește.
Astfel gîndind, aci-l lasă
Și să duce trist acasă.
Deci într-o zi să-ntîlnește
C-un cojocar ce cîrpește
Și fără nici o-ndoială
Să apucă la tocmeală,
Zicînd: - Frate cojocare!
am o piele de vînzare
Bună de tot nestricată,
Tocma prin șale-mpușcată.
Cojocarul îi vorbește:
- Dară, frate, trebuie.
De lup e, or de ce treabă?
- E de urs, răspunse-n grabă.
- Aici o ai, or acasă?
- Ba, zise,-n pădurea deasă,
Că-i știu vizuina bine;
De vei, poți merge cu ine.
- Ce ceri pe ea? Este mare?
Îi făcu iar întrebare,
Este ca cea de berbece?
Ursul în pădură șade,
Ei să tocmesc cum să cade.
După ce i-a dat arvună.
Și bea-ldamașu-mpreună,
Să apucă vînătorul.
Vrînd pușca, o gătește,
Cu glonțuri o-nțepenște,
Cînd pe umăr s-o ardice,
Atunci cîrpaciul zice:
- Ai, frate, acum cu mine,
Să vezi cum ți-l culc de bine.
Necăjit, cu creață-n frunte,
Pleacă către ues la munte,
Ș-ajungînd pădurea deasă,
Ursul unde vrea să iasă,
Cojocarul îl oprește
Și, stînd, cu el să-nvoiește,
Că el aci să s-ascuză
La vreun copaciîn frunză,
Și d-acolo să privească
Pe urs cînd o să-l lovească.
Deci vînătorul pîndește,
Gîndește, să socotește
Cum și unde să-l lovească,
Pielea rău să nu-i găurească.
Tocma cînd își făcea planul,
Iacă și ursul, dușmanul,
Ieșea trosnind din pădurea
Și se ducea după mure.
Pușcașul, cum îl zărește,
Să spăimîntă, înlemne,
Stă și tremură de frică,
Perii-n cap i se ardică,
Să dea fugă e rușine,
Că cîrpaciul vedea bine.
Slobozi pușca în grabă,
Dar nu făcu nici o treabă,
Că nu căzu ursu-ndată
Cu o pușcătură dată.
Să mai umple vreme n-are,
Ursul venea spre el tare.
Neavînd altă ce face,




Cade jos, ca un mort zace.
Ursul, după ce sosește,
Peste dînsul să trîntește
Și să pune de ascultă
La urechea-i vreme multă,
Ca să vază dacă suflă.
Iar el săracul se umflă,
Era moarte să-l apuce,
Ursul pînă a se duce.
Și vîzîndu-l că nu mișcă,
Nici nu-l mușcă, nici nu-l pișcă,
Ci să pune de-l împute
Și merge-n pădure iute.
Apoi pușcașul se scoală
Galben, ca zăcut de boală.
Iar cîrpaciul vine-n grabă
Și începe de-l întreabă:
- Măi nene! măi frățioare!
Spune-mi drept, te jur pe soare,
Ursul ce vorbă îți spune
La urechea-ți cînd se pune?
Iar pușcașul zise: - Frate!
Îmi spuse lucruri ciudate:
Cum că de azi înainte
Ține, zise, bine minte
Și nici un lucru nu vinde
În mîini pînă nu-l vei prinde,
Nici bea cu tocmeală bună
Aldămașul împreună.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.