Lipidele




LIPIDELE



Lipidele sau grăsimile sunt introduse în alimentația omului prin alimente atît
de proveniență animală ( untul, untura, seul ) cît și de proveniență
vegetală ( uleiurile ).
Rolul esențial al lipidelor este acela de sursă de energie, ele avînd un aport
mare de calorii într-un volum mic : 1 g de lipide eliberează, prin ardere, 9 calorii.
Ele vehiculează și vitaminele liposolubile A, D, E, K, F.
Unele grăsimi aduc acizi grași nesaturați ( linoleic, arahidonic ), absolut
necesari pentru creșterea și funcționarea normală a organismului.
Organismul poate stoca mari cantități de lipide în țesutul adipos,
provenit din excesul de glucide și de grăsimi alimentare.
Acestea constituie un adevărat ”aliment de rezervă”, țesutul adipos
fiind primul pe care organismul îl cedează în cazul lipsei de alimente.
Produsele alimentare cu conținut bogat sau exclusiv în grăsimi sunt :
carnea de porc, unele specii de pești, untura, untul, seul, margarina,
uleiurile de floarea soarelui, de porumb, de măsline, de soia etc etc etc.
Digestia și absorția grăsimilor depinde de gradul lor de emulsionare, de natura lor chimică,
cele vegetale fiind mai ușor digerate și absorbite decît cele animale.
Grăsimile de proveniență animală conțin mai mult vitamine A, D, E
iar grăsimile vegetale conțin mai mult acizi grași nesaturați, indispensabili organismului.
De aceea, rația alimentară trebuie să conțină atît grăsimi de origine animală,
cît și de origine vegetală ( cel puțin 25% grăsimi vegetale ).
În medie 35 - 40% din valoarea rației calorice trebuie să fie acoperită de grăsimi.
Pentru o mai bună utilizare a grăsimilor, în organism trebuie să existe un
echilibru între grăsimi și glucide ( grăsimile ard la focul glucidelor ),
proporția optimă fiind o parte grăsimi pentru două părți glucide.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.