Ce Trebuie Să Știți Despre Digestia Copilului




CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE DIGESTIA COPILULUI


Digestia este prima etapă în care alimentele încep să sufere transformări,
fiind totodată și cea mai importantă etapă pentru că majoritatea reacții
depind de ce s-a realizat prin funcția digestivă.
Un aforism al medicinii infantile spune : ”sănătatea și buna dezvoltare a copilului depinde,
în cea mai mare măsură, de ce se întîmplă în tubul digestiv.”
S-au schimbat multe teorii în medicină, dar acest aforism a rămas valabil.
Aparatul dugestiv este format din : cavitatea ucală cu anexele ei, esofagul, stomacul,
intestinul subțire, intestinul gros și glandele digestive anexe : ficatul și pancreasul.
Fiecare din aceste organe își aduce contribuția la realizarea funcției digestive.
Transformarea substanțelor alimentare la nivelul tubului digestiv are două aspecte :
mărunțirea mecanică și transformarea chimică.

Mărunțirea mecanică - înepe în gură prin actul masticației și formarea bolului alimentar.
Esofagul este numai un tub de legătură.
Mișcările lui contribuie la alunecarea bolului alimentar în stomac.
Organul cu cel mai important rol în mărunțirea mecanică este stomacul.
Indiferent de consistența sub care au fost ingerate, alimentele sunt măcinate, pînă
cînd sunt transformate într-un lichid cremos, numit chim gastric.
Trecerea alimentelor în intestin depinde de această mărunțire.
Intestinul nu primește alimente decît sub formă semilichidă.
Este evident că trec mai ușor - în sensul că stau mai puțin în stomac - alimentele
lichide sau semilichide.
Cele mai consistente sunt carnea și grăsimile, care stau mult, ” se digeră mai greu”,
dar au avantajul că țin de foame.
Cît timp stomacul nu este complect golit, nu apare senzația de foame.
Mișcările intestinului subțire au rol de amestecare și transport al alimentelor.
În caz de îmbolnăvire ( inflamația intestinului ), mișcările se înmulțesc, sunt mai puternice
și se simt sub formă de crampe abdominale, intestinul se evacuează mai rapid,
apar scaune numeroase și lichide.
De asemenea, conținutul intestinului influențează mișcările acestuia.
Intestinul gol produce mișcări puternice, resimțite sub forma dureroasă a ”crampelor de foame”
sau chiar de evacuare mai rapidă, ”diarea de foame”, întîlnită uneori la sugari.
Intestinul prea plin produce senzația dezagreabilă de balonare.

Transformarea chimică a alimentelor - se realizează cu ajutorul unor substanțe numite fermenți,
secretate de organele tubului digestiv.
Glandele salivarea secretă și deversează în salivă un ferment numit ptialină,
care ajută la digestia glucidelor, de aceea, este bine ca masa de lapte cu făinos sau
supă de zarzavat să fie dată sugarului cu lingurița, ca să se amestece cu saliva, pentru
a ușura astfel digestia glucidelor din alimente.
Mucoasa stomacului secretă mai mulți fermenți, dintre care cel mai important este pepsina,
care ajută la digestia proteinelor.
La copii există un ferment, labfermentul, care contribuie la digestia proteinelor din lapte.
Lipaza gastrică favorizează digestia grăsimilor.
Ea se găsește însă în cantitate mică și are un rol redus.
Foarte importantă este secreția de acid clorhidric de către glandele mucoasei stomacului.
Toate reacțiile chimice care se desfășoară la acest nivel necesită un mediu acid corespunzător.
Numărul cel mai mare și cel mai important de fermenți necesari procesului de digestie
sunt secretați de glandele anexe, ficatul și pancreasul.
Acești fermenți sunt prezenți în bilă și sucul pancreatic și sunt deversați în intestin
la nivelul duodenului ( prima porțiune a intestinului ).
Duodenul reprezintă o adevărată ”uzină chimică”, în care alimentele sunt transformate
pînă la stadiul de a putea fi resorbite în sînge.
Există un număr mare de fermenți digestivi, specifici pentru fiecare din principiile
nutritive conținute în alimente.
Substanțele nutritive rezultate din procesul de digestie sunt resorbite la nivelul intestinului.
Ele sunt preluate de către sînge și transportate, prin sistemul circulator, pînă la
nivelul celulelor, unde sunt utilizate în raport cu necesitățile.
Intestinul gros are numai rolul de depozitare și de evacuare a resturilor alimentare
rămase nedigerate.
La copil există - exceptînd dentiția la sugar - toate organele aparatului digestiv, atît
din punct de vedere structural, cît și funcțional.
Din ambele puncte de vedere sunt incomplect dezvoltate.
Așa cum s-a mai spus, copilul nu este un adult în miniatură.
Stomacul lui nu este numai ”mai mic”, dar are și o capacitate digestivă mai redusă.
Dacă adăugăm la acestea faptul că sistemele de coordonare și dirijare sunt insuficient
dezvoltate, înțelegem de ce funcția digestivă la copii este atît de labilă, de ce
factorii alimentari și nealimentari pot afecta, în mod deosebit, această funcție.
Deși vom dezvolta aceste probleme în capitole aparte, pe grupe de vîrstă,
subliniem că adaptarea alimentelor la posibilitățile digestive ale copilului depinde,
în cea mai mare măsură, de modul de pregătire a alimentelor.
De exemplu, oul este un aliment bine suportat de copii încă de la vîrsta de 5-6 luni,
sub formă de ou fiert.
Oul prăjit ar fi însă foarte dăunător sănătăți lui la această vîrstă.
Alt factor de care trebuie să se țină seama în aprecierea posibilităților digestive ale
copiilor și, respectiv, în alegerea modului de alimentație, este starea generală a
copilului și, în special, starea de sănătate sau de boală.
La copil, orice îmbolnăvire ( situația este valabilă și la adult, dar în mai mică măsură ),
chiar dacă nu ține direct de aparatul digestiv, afectează și posibilitățile digestive.
De asemenea, orice boală beneficiază de pe urma unui regim alimentar adecvat.
Ultimul pe care-l cităm, dar nu și ultimul și ca importanță, este factorul individual,
modul de reactivitate și personalitatea copilului.
Majoritatea copiilor se adaptează ușor și bine la un regim alimentar normal,
unii chiar ”rezistă” la greșelile grosolane, alții se adaptează greu chiar la un regim alimentar bine condus.
De aceea, este necesar ca introducerea de alimente noi să se facă progresiv,
la toate vîrstele, dar mai ales la copiii mici.
Regimul alimentar la copilul mic sau mare, sănătos sau bolnav, nu trebuie impus,
ci trebuie adaptat cu prudență.
În puține privințe copilul are o reactivitate atît de marcată ca în aceea a problemelor alimentare.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.