Alimentația Copilului La 9-12 Luni




ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 9-12 LUNI



Se mențin două mese de lapte. Diversificarea se face în continuare, prin
mărirea sortimentelor de zarzavaturi și fructe, se adaugă conopidă,
fasole verde, mazăre.
Modul de pregătire a alimentelor devine variat.
Carnea se dă în continuare fiartă și tocată, sub formă de pastă sau
perișoare.
Se includ sosurile de zarzavaturi și fructe, sosul alb ( ciulama ), pîinea
albă în supă, budinci, papanași, dulciuri pregătite în casă sub formă
de biscuiți, pișcoturi.
În capitolele care urmează se dau o serie de rețete variate și practice,
ce pot fi incluse la această vîrstă, cu indicația lunii în care pot fi introduse.
Copilul poate fi așezat să mănînce la masă, într-un scaun special
amenajat în acest scop.
Mîncarea îi va fi dată cu lingurița, iar inițiativa de a se servi singur, încurajată.
I se poate da în mînă o bucată de pîine sau biscuit și va fi lăsat să ia
din farfurie bucăți mici de alimente mai consistente, pe care să
le ducă singur la gură.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.