Poezia Versuri Scrise Pe Frunze Uscate De Vie de Lucian Blaga




VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE


1.

Hafis


La început - se știe - stelele aveau pe cer
cărările cu stîngăcie trase șa-ntîmplare ;
din arcuirea zveltă a sprîncenei tale
a-nvățat odată Luna
să-și arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.



2.


Psalmistul


Cînd treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiți pe steșini ciuruite
se trezesc, crescînd
că pașii tăi, mărunții, sunt semințe azvîrlite
de-o mînă bună pentru ei.


3.

Anacreon


În vițe roșii strugurii par sînii goi
ai toamnei. care se dezbracă rînd pe rînd
de foi.
Smulge-i tu din trunchiul lor robust
și stoarce-i,
stoarce-i bulgărilor de pămînt
în gură - ca să-ți văd mînuțele
de dărnicie tremurînd
și degetele umede de must.


4.

Misticul


Trupul tău și sufletul înalt, îți sunt
ca doi frați gemeni : se-aseamănă așa de mult că
nu știi cînd e unul, cînd e altul.
Eu nu-ți cunosc la chipu-i numai sufletul.
De cîte ori îți întîlnesc din întîmplare trupul, nu-l
bănuiesc, nedumerit mă-ncurc și cred că-i sufletul.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.