Poezia Pleiadă de Lucian Blaga





PLEIADĂ



Cat în sus, în noapte sus,
stelele-s pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
semne cerului pe-un umăr.
Vînt le iscă, vînt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vînt le-aprinde, vînt le stînge,
mi le-aruncă-n gînd și-n sînge.





Joc de focuri, joc de inimi -
ostenescu-mă să număr
înc-odată aștri minimi.
Focuri mari și focuri line -
cîte văd, atîtea inimi
bat în spații pentru mine.
Ard în văi și pe coline
inimi mari și inimi line.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.