Poezia La Cumpăna Apelor de Lucian Blaga





LA CUMPĂNA APELOR



Tu ești în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfîrșit, pe muche-amîndoi la cumpăna apelor.
Cu gînd ducăuș - mîngîi părul pămîntului.
Ne-aplecăm peste stînci, subt albastrul neîmplinit.



Privește în jos ! Privește-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întîmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălțimei și pînă-n vale
îmbătrînește, ah cît de repede, apa. Și ceasul.



E mult înapoi ? Atîta e și de-acum înainte
cu toate că mult mai puțin o să pară.
Ne-ascundem - stins arzînd - după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.



Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăși drumul
spre țărna și valea, trădate-nmiit
pentru-un cer chiemător și necucerit.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.