Poezia În Amintirea Țăranului Zugrav de Lucian Blaga





ÎN AMINTIREA ȚĂRANULUI ZUGRAV



Azi trăiești în legenda ta
cum ai trăit în cîmpuri și în sat.
Mi-aduc așa de bine aminte
de mîinile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiai sămînța-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
și de meșteșugul blînd cu care zugrăveai
sfinți atît de fragezi
parcă veneau deadreptul din lună.




Erai prieten cu toate minunile.
O fată ți-a venit în ogradă să-ți zică :
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată ?
Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur și-n albastru ceresc :
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-nsenăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tînătul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Nu semăna cu-această abia șoptită poveste inima ta ?




Erai numai om, și totuși cînd ai murit,
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezînd că fără veste te vei ridica la cer
și vei înălța cu tine
satul și pămîntul.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.