Poezia Bunătate Toamna de Lucian Blaga





BUNĂTATE TOAMNA




Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e cîteodată boala.
Pătrunse de duh
fețele-și lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.




Toamna surîzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toți oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat' atît de răi
azi suntem buni, par'că am trece fără viață
prin aurore subpămîntești.




Porțile pămîntului s-au deschis.
Dați-vă mînile pentru sfîrșit :
îngeri au cîntat toată noaptea,
prin păduri au cîntat toată noaptea
că bunătatea e moarte.












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.