Poezia Tablouri de Marin Sorescu





TABLOURI



Toate muzeele se tem de mine,
Findcă de cîte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.



În fiecare noapte sînt prins furînd
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de cîinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decît îndrăgostiții
Parfumul iubitei.




Vorbesc tare cu pînzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii ,,italieni” poți să legi ușor o conversație.
Ce gălăgie de culori !
Și din cauza asta
Cu ei sînt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.




Cel mai greu se fură Rembrandt :
Întinzi mîna și dai de-ntuneric -
Te apucă groaza. Oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.




Pînzele lui Van Gogh sînt nebune,
Se-nvîrtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amîndouă mîinile,
Că sînt supte de-o forță din lună.




Nu știu de ce Bruegel mă face să plîng,
El nu era mai bătrîn decît mine,
Dar i s-a spus bătrînul,
Fiindcă pe toate le știa cînd a murit.



Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Cînd fug cu anotimpurile la subsuoară.



Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur cîte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.



Sînt prins pînă la urmă
Și ajung acasă noaptea tîrziu,
Obosit și sfîșiat de cîini,
Ținînd în mînă o reproducere ieftină.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.