Poezia Rame de Marin Sorescu





RAME



Pereții casei îmi sînt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu văd nimic.
Cred că le-am expus acolo
Pentru exasperarea lor.




Într-adevăr, pe locul acela
Joacă o lumină
De formă sferică.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mină de fosfor.



Și cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respiră, respiră.
Cine știe ce stea
Arde undeva departe.
Și-n sistemul de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.



Mîine va trebui să pun
Și-n locul acesta
O ramă.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.