Poezia Nevermore de Marin Sorescu



NEVERMORE


Caut corbul descîntat de Edgar Allan Poe
Într-o noapte geroasă de decembrie.
Corbii trăiesc mai mult decît poeții,
Trebuie să mai fîlfîie pe undeva,
Am venit anume aici, într-o noapte generoasă de decembrie.


Un singur lucru i-a rămas neclar marelui somnambul.
Care se pricepea de minune la deducții macabre :
Acel nenorocit cuvînt, ,,Nevermore”,
De la care i s-a tras, cred eu, și moartea.
Aș dori să redeschid dosarul corbului.
Cu posibilitățile mele modeste, poate arunc vreo lumină
Peste acest nenorocit ,,Nevermore”.


Las fereastra deschisă și ușa deschisă,
Să se facă din plin curent cu toată America
Pe pervaz pun cartea despre frumoasa, suava Lenore.
Cît mă ține gura strig, peste zgomotul prafului care se depune pe lună,
,,Edgar Allan Poe”țip chemînd corbul,


Care de un secol vine la numele poetului, automat,
Automat ca țigara la cafea.
Și Corbul se arată generos, poate mai bătrîn, dar la fel de misterios.
Sîngele-mi înghețată în vine cînd îl privesc în ochi,
E chiar el, Coebul, Corbul lui Esgar Allan Poe !
Dă să deschidă pliscul - Nu-mi spune nimic, îl implor.


Pînă nu te întreb, nu te-am întrebat nimic,
Un singur lucru aș vrea să știu,
Numai tu ești în starea să-l spui,
Spune-mi pe șleau, ca lui Edgar Allan Poe, nu te uita la deosebiri.


Ce înseamnă acel nenorocit ,,Nevermore!?
În fond, acest ,,Niciodată”, intraductibil.
Pe care prin universități și laboratoare naivii
Încearcă să-l traducă electronic,
S-ar putea să fie o simplă onomatopee, o interjecție care ți-a scăpat întîmplător.


Văzîndu-l ahtiat după răspunsuri capitale.
Oricum, cuvîntul e antologic, ai intrat în istorie
Cu un singur cuvînt, acest ,,Nevermore”.


Am văzut puzderie de aspecte pe aici, de cînd te tot caut.
Dar nu știu pe care să le iau de bune, nu e ușor.
Aveți încă multe probleme nerezolvate, dar altele sînt foarte rezolvate.


Spune-mi, pasăre sau demon, - dar mai întîi să închidă ușa
Și cu mîini tremurătoare zăvoresc ușa, la fereastră las să cadă oblonul sonor,
Spune-mi, te rog din suflet, spune-mi la ureche dacă ți-e teamă.


Are și un sens politic acest nenorocit ,,Nevermore”?
Atunci în cameră se făcu dintr-o dată beznă,
Corbul îți desfăcu aripile și sări să se uite în becul cel chior,
E o grevă la uzină electrică, îi spun, nu va dura un secol.


Corbule, să nu intrăm în panică ,,nevermore”.
De ce tresari ? Nu scîrțîie decît gangsterii prin dulapuri cu chei
Să-ți fure cifrul lugubrului ,,Nevermore”.


Groaza însă mă cuprinse și pe mine, deopotrivă, abia reușesc să aprind o lumînare
De la scăpărările de geniu ale lui Poe, cel băgat la idei de un corb, poetul atoatebănuitor.
O țin în mîna întinsă, ca pe o faclă, uite că port și eu
O faclă în mînă întinsă, pe acest pămînt primitor !
Lumînarea de ceară aruncă un cerc pîlpîit de lumină
Asupra pasării care stă cu ghearele strînse, ca un drac în aureolă
Nu te speria, nu țin să-ți dau lecții de statuie a libertății,
Spune-mi doar, în două cuvinte, două cuvinte, nu unul, duh de-ai fi, croncănitor !



Tu ai zbura într-un cerc iluzoriu, corbule negru, al lui Edgar Allan Poe moștenitor ?
Și la patima fericirii ce ne mistuie creierul
Poate ai tu un răspuns, altul, decît acel nenorocit ,,Nevermore”.
Niagara nu e formată din speranțe care cad prea de sus, orice s-ar spune.
Nebunii pentru adevăr se dau cu capul de creierii electronici,
Într-un vacarm al orașelor, ca un ospiciu, bubuitor.
Aripile tale întinse nu pot forma un ciclu complect despre lume și societate, căci ar fi, corbule, îngrozitor !



Eu văd dincolo, am venit aici într-o noapte geroasă să văd dincolo de al tău blestem ,,Nevermore”.
Observ că numai eu vorbesc - ia aminte.
Uite că nu se mai aprinde luminam
Și în bezna asta cuvintele mele sună nu știu cum,
De ce taci ? Ți-ai impus să nu mai caști pliscul de teamă să nu te repeți ?
Sau e la mijloc o filozofie mai adîncă decît existențialismul
Care a venit și s-a dus de-atunci, îți spun în paranteză,
Ca și prohibiția. De ce taci, pe numele lui Edgar Allan Poe !


Atunci corbul își ridică gheara de pe covorul prăfos,
Și-o duce la pliscul osos și îmbătrînit de rele.
Apropii lumînarea și văd o bandă neagră, o sinistră bandă ca de doliu
Ținîndu-i strîns ciocul care filozofase atît de adînc.
Asta era, prietene, și cu o foarfecă la lumina lumînării pîlpîitoare,
Tai belgiugul de sfoară care prisese mușchi și rugină
Pe pliscul închis al prietenului croncănitor,
Și deodată răsună în încăperea de hotel un refren cunoscut : ,,Nevermore”.


,,Nevermore”, începu corbul, pe nerăsuflate,
Dînd din aripi și țopăind într-un picior,
,,Nevermore” în fața ușii, în fața oglinzii, a televizorului,
,,Nevermore”, ,,Nevermore”, ,,Nevermore”, ,,Nevermore”.
,,Nevermore”, ,,Nevermore”, ,,Nevermore”, ,,Nevermore”
Am intrat într-un cerc vicios îi spun, stai, asurzești lumea !


Știam de mult acest monoton ,,Nevermore”,
Spune-mi numai ce-nseamnă, în accepția lui modernă,
Ce interpretare i-ai dat, cînd i l-ai strecurat prima dată poetului cu ochi sticloși
Și ce sens are acum intraductibil bizar ,,Nevermore” ?


Țopăia și cu aripile mi-a stins lumînarea,
Și-n întuneric eram singur sub ploaia de ,,Nevermore”.
Am deschis fereastra cu mîna tremurătoare am dat de perete oblonul.


Ca o cobe, pasărea, sau dracul, s-a repezit afară, umplînd cerul de ,,Nevermore”.
Ce m-a apucat, mă gîndeam, îngrozit, la fereastră,
Să descifrez enigma sfixului negru, mesajul răscolitor ?
De ce-a trebuit să fiu tocmai eu care să dezleg iarăși gura de cobe ?
Părea pecetluită pentru totdeauna și aproape nimănui
Nu-i mai venea-n minte acel vag, nenorocit ,,Nevermore”.


Era o noapte geroasă de decembrie, cerul sticlea de stelele Americi.
Ca ochii scrîșniți ai lui Edgar Allan Poe, cînd, primul, interogase corbul croncănitor.
,,Totdeauna”, strig eu atunci, inspirat, să restabilesc echilibrul,
Iată, corbule, sau cobe, sensul adevărat, răscolitor !
,,Totdeauna”, au reluat atunci mii de sirene din Aleska în Bufallo, în cor.


Mississippi și Missouri făceau valuri de slavă ecoului mîndru,
Cîmpia mănoasă sălta oameni în lună, în loc de aripi cu geniu la fiecare picior.
Zis-a corbul refugiat și el ca un demon pe buza prăpastiilor din lună,
Zis-a corbul, cu gheara la inima mea și-a lui Edgar Allan Poe,
Zis-a corbul așa : ,,Nevermore”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.