Poezia Către Mare de Marin Sorescu





CĂTRE MARE


Mă întorc spre mare și vorbesc cu Ovidiu,
Versurile căruia au lungimea țărmului românesc
Și cadența înfundată a valurilor așteptînd să se spargă gheața.
Poate care dai vechime de două mii de ani versurilor mele,
Împlîntat ca o piatră de hotar la marginea limbii române
Pescărușii te-au ales în prezidiul doinelor noastre
Pe care le-ai transcris în latinește și le-ai trimis pe vînt la Roma
Săpate în piatră să aștepte pe columnă prizonierii daci !
Tu ești primul topit de dor pe aceste meleaguri unde praful e dulce
Primul care te-ai încrezut copilărește în puterea de pierzanie a versului,
Și-n ajutorul străinătății.
Împăratul mai degrabă ți-ar fi trimis specialiști la
Tomis să-ți schimbe clima,
Decît să te mai vadă înapoi, amestecat cu slava ta aeriană în purpura ițelor sale.
Nimeni nu e mai potrivit să stea pe țărmul Pontului Euxin
Și să observe cum se transformă treptat în Marea Neagră, decît un poet
Și-a zis, el, dar un poet bun, faimos, pe cine să trimitem, pe cine să trimitem ?
Și-au căzut pe tine, Ovidiu,
Tu i-ai venit primul în minte pentru că tocmai deveniseși popular
Și erai pe toate buzele ca un dres dulce amar și asta te-a pierdut.
Elegiile tale îi plăceau lui Augustus, dar numai de departe
Avînd astfel și un efect curativ prescris de doctor
Îi dădeau o stare de melancolie sănătoasă, mai ales după masă cînd îl făceau să rîgîie...
Elegiile erau un medicament pe care i-l prescriseseră medicii, ca să salveze imperiul.
Chiar zicea : ,,De ce nu mai trimite băiatul acela nimic în ultima vreme,
Mai puneți-l la treabă, mai îmboldiți-l, să fie trist și pontic, iar m-am balonat, înghit aer”.
- Lumea nu știe de ce l-ați relegat, îndrăznea vreun senator, timid.
- Lăsați să se înțeleagă c-ar fi aduc pagube imperiului, zîmbea cinic împăratul.
- Morale sau materiale ? nu auzea bine înaltul slujbaș.
- Ei, de ce mă pui în dilemă ? Și de unelte și de altele, amestecate, să zicem, pagube amestecate,
Ovidiu a adus imense pagube materiale și morale latinității, indignînd cetățenii.
Parcă totuși morale ar fi mai potrivit - se răzbîndea peste o clipă - doar sîntem imperiu, nu ne
scumpim la cheltuiala unui poet
Dar sîntem dîrji la morală : așadar ne-a corupt tineretul.



A doua zi însă Augustus revenea șovăind :
Dealtfel nu dați nici un fel de explicații nimănui, momentan,
Pînă nu găsim ceva mai plauzibil. Și ca să schimbe vorba : Ce mai face Horațiu ?
- A început și acesta s-o cam ia razna știți, nu mai scrie ode,
A trecut pur și simplu la epode, scrie acum doar epode, niște bîiguieli sinistre.
Ce ne facem cu Horațiu, o să devină și acesta un caz cu epodele lui ?
- Mai lăsați-l, mai lăsați-l, să vedem cum se desfășoară, poate are talent
Pînă la urmă pe toate o să le plătescă Mecena și-a lui casă,
O să-i trimitem un centurion cu nota de plată.
Cît privește Ovidiu să mai stea la Tomis și să nu-l atingeți c-o floare.
Ne mai gîndim, mai medităm, mai consultăm augurii să nu luăm măsuri pripite mai ales c-un poet.
Au trecut două mii de ani și împăratul n-a găsit încă ceva plauzibil, se mai gîndește,
Dealtfel, Ovidiu, nu te descuraja, o să se revină asupra sentinței
A fost ceva trecător, ceva de conjuctură, ai răbdare
Se vor limpezi lucrurile, a fost ceva de conjuctură.
Mă întorc spre mare și vorbesc cu Ovidiu,
Poetul pe care pămîntul meu îl simte în nervuri și liniile norocului
Cînd își duce palma Dobrogei la tîmple.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.