Poezia Amețeala de Marin Sorescu



AMEȚEALA


Marea ia pietre-n gură și-l îngînă pe Cicero,
Care era cam bîlbîit și-și hrănea bîlbîiala cu pietre de moară
De la țărm
Pentru că așa erau vremurile, confuze, se-ncălecau vorbele,
Și el trebuia să le domine.


Sau era vorba de Demostene ?
În orice caz, unul din aceștia doi, tuna și fulgera împotriva nedreptății.
Deastfel n-are nici o importanță, amîndoi au fost mari oratori,
Ce discursuri au mai tras ei împotriva mării !


Mai ales acela care zicea să se dărîme Cartagina
Cred că tot Demostene,
Cel căruia i s-a tăiat capul, și mîna dreaptă cu care gesticula.
De către ostașii lui Octavian Augustul
Care i-au zis : ,,Fără discursuri frumoase, să trecem la fapte”.


Și după aia au dărîmat și Cartagina, cum prevăzuse el, cum
Cobise el,
Sau poate... Marcus Porcius Cato ?
Naiba să-l ia, au fost mai mulți, toți aveau ceva măreț, și credeau în cuvînt,
Adică poți să scoți adevărul la lumină, bizuindu-te pe puterea demonstrației.


Quod erat demontrandum,
Din păcate după asta toți o sfîrșeau prost.
M-a impresionat cel mai mult soarta aceluia care și-a pus capul pe buturugă,
Filipicele lui clocotesc de-o sfîntă mînie,
Ca și sîngele lui țîșnind din beregata tăiată în mod absurd.
Doamne, cum se numea ? - știu că m-a impresionat foarte, foarte mult.


Nu te uita că vorbesc în dodii,
Oricum adevărul e la mijloc.
Tu ești mijlocul universului, tu ești adevărul, de aceea mă emoționez și mă bîlbîi.
Vino, să-ți spun asta la ureche.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.